martedì, Ottobre 28th, 2014
Eu de ce (să) votez?
Am mers la vot la toate alegerile, în Italia și în România, la cele locale, parlamentare, euro-parlamentare, prezidențiale (doar în România, pentru că în Italia președintele e ales de către Parlament); mi-am exprimat opinia la referendumul italian, din 2011, având ca temă privatizarea serviciilor hidrice (care au rămas publice), dar și construirea unor noi centrale nucleare (care nu s-au mai construit). Am participat și în 2012, la referendumul din România privind suspendarea președintelui Băsescu. Uneori am câștigat, alteori am pierdut, am fost, pe rând, fericită, mulțumită că mi-am putut exprima,Read More