1

Il caffè sospeso

Când un napoletan e fericit, are ceva de sărbătorit sau pur și simplu vrea să-și înceapă ziua bine, intră într-un bar și plătește două cafele, una pentru el și una pentru persoana care va intra după el în bar, un perfect necunoscut. “E ca și cum ar oferi o cafea lumii…”, spunea unul dintre cei mai mari scriitori napoletani, Luciano de Crescenzo. Acest obicei tipic napoletan se numește “il caffè sospeso”, are origini îndepărtate în timp, unii îl plasează pe la jumătatea secolului al 19-lea, alții după sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Criza economică postbelică i-a obligat pe mulți să renunțe până și la cafeaua cea de toate zilele. Cine își putea permite oferea o cafea…umanității. Il caffè sospeso nu e doar o tradiție napoletană, dar și o filozofie de viață. La începuturile experientei mele de viață la Napoli îmi plăcea să intru în vreun bar, mă așezam la masă și priveam fascinată lumea care intra și ieșea în continuu, se oprea preț de câteva clipe pentru a bea o cafea, (care efectiv era o gură de cafea), obligatoriu însoțită de un pahar de apă, din când în când intra cineva și punea aceeași întrebare :“Scusi, c’è qualche sospeso?”, iar barmanul îi indica ceașca de cafea care aștepta răbdătoare. Norocosul zâmbea, își bea cafeaua dintr-o înghițitură, mulțumea și ieșea fericit. Apoi intra un altul care comanda două cafele, una pentru el și una pentru necunoscutul care va intra în bar poate tocmai când va ieși el. Era o experiență umană unică, care m-a ajutat să înțeleg că acest obicei e o adevărată filozofie de viață, ce poate fi rezumată în câteva principii esențiale: generozitatea, contactul uman, redescoperirea fericirii prin gesturi simple și naturale. Marele artist napoletan Eduardo de Filippo spunea acum 50 de ani: “Cafeaua este poezia vieții, un obicei care e suficient pentru a-l face pe un om fericit”.




Robert Dancs, micul român devenit un fenomen în Italia

Am fost de curând în țară și am mai ieșit cu prietenii la o poveste. Inevitabil s-a discutat despre imaginea pe care o au românii din Italia. Nu știu ce aș mai putea spune pentru că, în ultimii ani, mi-am cam epuizat toate subiectele, am auzit opinii, puncte de vedere, dezbateri serioase la nivel înalt. Am asistat la campanii neinspirate și costisitoare care ar fi trebuit să schimbe percepția italienilor asupra comunității românești. Cei care le-au gândit,  însă, au uitat un amănunt important: imaginea unei comunități e construită din imaginile individuale ale membrilor ei, iar italianul va “judeca” românii din perspectiva subiectivă a vreunul român pe care îl cunoaște personal:  fie că e vorba de muncitorul care i-a reparat  ceva în casă sau i-a montat mobila Ikea, badanta care îi ingrijește părinții neputincioși, asistenta pe care a cunoscut-o în vreun spital,  eleva căreia i-a predat italiana, studenta care îi e colegă la universitate,  hoțul care i-a spart casa ecc.

Am spus mereu că adevărații ambasadori în care statul român ar trebui să investească mai mult sunt cei peste 1 milion de români care trăiesc în Italia.  Unul dintre ei este Robert Dancs și, cum în Italia e foarte cunoscut, mi-am întrebat prietenii din țară dacă auziseră de el.  Răspunsul a fost, din păcate, unanim negativ. Robert e un băiat de 11 ani, născut în Italia, cu părinți români, din Borșa (unde se întoarce în vacanță în fiecare an), și care a devenit o adevarată vedetă în Italia, după ce anul trecut a fost protagonistul unei comedii de enorm success “Sole a catinelle”, semnată Gennaro Nunziante,  cu Checco Zalone. Băiatul a fost ales dintre 80 de candidați, apreciat fiind pentru talentul, naturalețea, modestia și bunul simț. Filmul a avut mare success la public asta și pentru că actorul care joacă rolul principal este un comic italian foarte cunoscut,  care e o garanție a succesului la public pentru toate filmele în care joacă. Imaginați-vă doar că un alt film al său , “Che bella giornata, a încasat mai mult decât “La vita è bella”, a lui Roberto Benigni.

Invitați în toate emisiunile de divertisment de la cele mai importante posturi de televiziune din Italia,  cei doi au vRobert Dancsorbit nu numai despre film, dar mai ales despre Robert, micul fenomen. În repetate rânduri Checco Zalone a spus că a fost norocos să îl întâlnească pe Robert, mai ales că tot filmul se concentrează în jurul personajului interpretat de el. “Nu știu cui ar trebui să-i mulțumesc, lui Dumnezeu sau României pentru succesul acestui film, a spus actorul”, care încheie adesea interviurile cu “Viva la Romania”.

Recunosc, m-am simțit bine auzind astfel de cuvinte, mai ales că sunt rare, și tocmai de aceea mam gândit să împărtașesc cu voi bucuria mea.