Main Menu

Antonio di Pietro

 
 
image_pdfimage_print

“Mani pulite”, mâinile curate dintr-o politică murdară

Cea mai mare operațiune anti-corupție din istoria Italiei, care a avut loc acum 23 de ani, cunoscută,  în întreaga lume,  sub numele Mani pulite, nu a eliminat corupția, nu a distrus sistemul mixt, politico-mafiot și modul corupt prin care acesta finanța partidele,  nu a schimbat cultura politică a unei țări, care se bazează și astăzi, după 23 de ani, pe favoruri și contracte ilegale, obținute prin dare de mită. Cred că, în România, în ultima vreme,  tinde să se idealizeze până la exaltare această mega-operațiune, pentru a justifica și pentruRead More


Eu de ce (să) votez?

Am mers la vot la toate alegerile, în Italia și în România, la cele locale, parlamentare, euro-parlamentare, prezidențiale (doar în România, pentru că în Italia președintele e ales de către Parlament);  mi-am exprimat opinia la referendumul italian, din 2011,  având ca temă privatizarea serviciilor hidrice (care au rămas publice),  dar și construirea unor noi centrale nucleare (care nu s-au mai construit).  Am participat și în 2012, la referendumul din România privind suspendarea președintelui Băsescu.  Uneori am câștigat, alteori am pierdut, am fost, pe rând, fericită, mulțumită că mi-am putut exprima,Read More