Paraclisul copilăriei mele miroase a tămâie, a iarbă proaspăt cosită și a flori uscate de busuioc. Pe înserat, când urcam spre biserică, se trezea și regina nopții, care împrăștia în aer un parfum îmbătător. Dacă închid ochii și mă gândesc la serile de august,  în satul bunicilor mei, mă copleșesc amintiri învăluite în parfumuri pe care,  în zadar,  le-am tot căutat,  adulmecând prin lumea largă, pentru că ele există doar înlăuntrul meu și prind, din nou, viață,  numai atunci când mă întorc în locurile unde le-am simțit pentru prima oară.Read More