“Dacă mâine ar ajunge pe pământ o navă spațială cu marțieni și unii dintre ei ar veni la noi, așa verzi cum sunt, cu nasul lung, urechile mari, așa cum îi imaginează copiii, și ne-ar cere să-i botezăm în numele lui Isus, oare ce s-ar întâmpla?”, s-a întrebat de curând Papa Francesco, meditând asupra Duhului Sfânt care “zboară” în deplină libertate unde vrea el, dar și asupra tentației pe care o simt credincioșii de a-l limita, în numele unor principii. “Cine sunt eu să judec, cine suntem noi să închidem porțile bisericii”, se întreabă Papa, întocmai ca sfântul Petru, după ce a fost martor ocular al pogorârii sfantului duh asupra unei comunități de păgâni. Metafora dilematică referitoare la marțieni este doar un pretext pentru a aborda o temă delicată în Biserica Catolică, aceea a sacramentelor (tainelor) negate în prezent pentru persoanele divorțate (care nu se pot recăsători religios și nu se pot împărtăși) și pentru homosexuali. În urmă cu câteva luni, Papa Francesco a făcut o declarație istorică, menită să revoluționeze Biserica Catolică. “Biserica este casa tuturor și nu doar a unui grup de persoane alese. Eu văd biserica întocmai ca un spital de front, după un război. E inutil să-l întrebi pe unul care a fost rănit dacă are colesterolul mare sau prea mult zahăr în sânge. Trebuie să-i vindecăm rănile, după aceea putem vorbi despre orice”. Întrebat fiind de un ziarist, în urmă cu câteva luni, la întoarcerea de la Rio de Janeiro, care este poziția sa în ceea ce privește homosexualii, Papa Francesco a exprimat, pentru prima oară, un concept revoluționar, menit să marcheze începutul unei schimbări radicale în interiorul Bisericii Catolice. Papa a răspuns ziaristului cu o întrebare: “După părerea ta, Dumnezeu atunci când privește un homosexual îi acceptă existența cu dragoste sau îl respinge condamnându-l?”. “Cine sunt eu să judec?”,  această întrebare simplă este cel mai complex răspuns care poate marca începutul unei noi ere a catolicismului.

În urmă cu 40 de ani în Italia a avut loc un referendum “istoric”, în urma căruia peste 60% dintre italieni au respins propunerea de abrogare a legii din 1970 care permitea divorțul. Până în 1970, în Italia divorțul era ilegal. Dupa 40 de ani tema revine în discuție o data cu votul favorabil în Camera Deputaților privind reducerea duratei unui divorț, de la 3 ani la 12 luni, dacă nu există acord între soți, sau la 6 luni, dacă e cu acordul ambelor părți. În cazul în care Senatul va vota favorabil în ședința din 26 mai, va deveni mult mai ușor să divorțezi în Italia. O veste bună pentru mulți, mai puțin pentru Vatican, dar și pentru sutele de avocați români și italieni care, în ultimii ani, au făcut din divorțul rapid în România o adevărată afacere care le-a adus câștiguri generoase. Potrivit statisticilor, în ultimii 2 ani, au crescut cu 30 % cererile de desfacere a căsătoriei într-o altă țară decât Italia, cele mai frecvente fiind România și Spania. Mi-am dat seama de cât e de înfloritor acest turism pentru un “divorț fulger” când, scriind pe google cuvintele divorț rapid mi-au ieșit vreo 10 site-uri care se ocupă tocmai de practicile de divorț în România. Bucureștiul este una dintre destinațiile preferate: e aproape de Italia, ieftin, se supune normativelor europene, procedura e rapidă, fără complicații inutile. E nevoie de o rezidență fictivă, un contract de închiriere pe 3 luni, o procură dată unui avocat, în jur de 3500 de euro cheltuiți și în 4 luni ești divorțat. Fiind considerat un adevărat fenomen social divorțul rapid în România unii au propus, în mod ironic, schimbarea titlului “Divorzio all’italiana”, al unui faimos film din anii ’60, cu Marcello Mastroianni, în “Divorzio alla rumena”. După 26 mai, situația se va schimba și, probabil, mulți vor prefera să divorțeze în Italia. Decizia parlamentarilor nu putea să nu fie criticată de către Vatican, care consideră că reducerea duratei divorțului nu va face altceva decât să submineze și mai mult instituția căsătoriei. Îngrijorarea Vaticanului e perfect justificată, dacă e să ținem cont de datele care ne arată că în ultimii 4 ani au scăzut căsătoriile religioase și a crescut numărul celor civile. Potrivit statisticilor, ceea ce salvează instituția căsătoriei în Italia sunt tocmai căsătoriile mixte, în continuă creștere în ultimii 5 ani, asta în timp ce scad căsătoriile între italieni. Și aici, româncele dau o mână de ajutor importantă ocupând primul loc, în topul “aleselor” de către bărbații italieni, fiind urmate de ucrainence, rusoaice și poloneze.