Mirela Baciu
Gli orfani bianchi della Romania
Li chiamano orfani bianchi, sono bambini tristi, che crescono troppo in fretta, tra nostalgia e rabbia. Sono i figli delle badanti, partite per cercare fortuna altrove, donne altrettanto tristi, quelle che incontriamo per le strade delle nostre città mentre accompagnano qualche anziano aggrappato al loro braccio… e alla vita. In quella camminata muta, con lo sguardo spento, c’è spesso il dolore di una madre che ha dovuto abbandonare i propri figli lasciandoli ad un padre, un parente, un amico, un vicino di casa. A loro volta, molti mariti, spaventati dalle proprie responsabilità genitoriali, crollano tra depressione ed alcolismo, peggiorandoRead More
De ce nu mănânc ciocolată în luna mai
Îmi place, la nebunie, ciocolata, în mod constant și indispensabil, nu depinde nici de fazele lunii și nici de umorile mele schimbătoare. Am citit, undeva, că dorinţa excesivă a femeilor de a mânca ciocolată poate fi cauzată şi de faptul că aceasta este percepută ca un fel de „fruct interzis”. Altfel spus, din cauza cantităţii de zahăr şi grăsimi, ciocolata este considerată o „plăcere vinovată” la nivel psihologic, antrenând un mecanism de tip „ispită”. Dacă e, într-adevăr așa, atunci pot spune că ispita mea e ciocolata. Tocmai de aceea decid,Read More
Oh Mare Nero, Oh Mare Nero, Mare Ne…
Quando ho sentito per la prima volta La canzone del sole, di Lucio Battisti, ero convinta che parlasse del mio Mar Nero, l’unico mare che avevo visto fino ai 25 anni e dove ho trascorso tante vacanze, in colonia, da piccola (come era da tradizione nei paesi comunisti degli anni ’70 e ’80), e poi con gli amici di università, a sognare, negli anni bui della dittatura, mari lontani e spiagge irraggiungibili. Poi, ho letto un’intervista a Mogol, in cui raccontava che aveva scritto il testo della canzone ripensando ad una vacanzaRead More
“Soarele e unul, mama una este”
Gândul că va veni o zi, în modul cel mai neașteptat și crunt, sau poate, dimpotrivă, lent și dureros, în care nu voi mai fi copilul cuiva și nu voi mai avea unde să alerg, să mă adăpostesc, într-o îmbrățișare învăluitoare, care să mă apere de lume, gândul că va veni o zi, pentru care nu voi fi niciodată pregătită, în care nimeni nu va mai avea grijă de mine și nu mă va iubi, total și necondiționat, nimeni nu va intra, în noapte, și nu se va trezi, înRead More