Am făcut bradul în 8 decembrie, respectând tradiția catolică. E ziua în care Biserica sărbătorește Immacolata Concezione (Neprihănita Zămislire a Fecioarei Maria), proclamată ca dogmă de credință în 1854, darRead More
În anul 2000, mă aflam în Danemarca, cu o bursă de studii în jurnalism, oferită de către Fundația daneză pentru Democrație. Pot spune că am fost martora unui moment deRead More
Aseară, i-am urat “La mulți ani”, de ziua Românei, unei românce, Alexandra, care lucrează într-un bar din centrul orașului Caserta. Am cunoscut-o ieri, eram la o masă cu niște prieteni,Read More
Am așteptat să treacă euforia, aproape isterică, a alegerilor, să se potolească spiritele pe rețelele de socializare, să se împace frații și cumnații, certați din pricini poilitice, să-și vorbească dinRead More