Când un napoletan e fericit, are ceva de sărbătorit sau pur și simplu vrea să-și înceapă ziua bine, intră într-un bar și plătește două cafele, una pentru el și una pentru persoana care va intra după el în bar, un perfect necunoscut. “E ca și cum ar oferi o cafea lumii…”, spunea unul dintre cei mai mari scriitori napoletani, Luciano de Crescenzo. Acest obicei tipic napoletan se numește “il caffè sospeso”, are origini îndepărtate în timp, unii îl plasează pe la jumătatea secolului al 19-lea, alții după sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Criza economică postbelică i-a obligat pe mulți să renunțe până și la cafeaua cea de toate zilele. Cine își putea permite oferea o cafea…umanității. Il caffè sospeso nu e doar o tradiție napoletană, dar și o filozofie de viață. La începuturile experientei mele de viață la Napoli îmi plăcea să intru în vreun bar, mă așezam la masă și priveam fascinată lumea care intra și ieșea în continuu, se oprea preț de câteva clipe pentru a bea o cafea, (care efectiv era o gură de cafea), obligatoriu însoțită de un pahar de apă, din când în când intra cineva și punea aceeași întrebare :“Scusi, c’è qualche sospeso?”, iar barmanul îi indica ceașca de cafea care aștepta răbdătoare. Norocosul zâmbea, își bea cafeaua dintr-o înghițitură, mulțumea și ieșea fericit. Apoi intra un altul care comanda două cafele, una pentru el și una pentru necunoscutul care va intra în bar poate tocmai când va ieși el. Era o experiență umană unică, care m-a ajutat să înțeleg că acest obicei e o adevărată filozofie de viață, ce poate fi rezumată în câteva principii esențiale: generozitatea, contactul uman, redescoperirea fericirii prin gesturi simple și naturale. Marele artist napoletan Eduardo de Filippo spunea acum 50 de ani: “Cafeaua este poezia vieții, un obicei care e suficient pentru a-l face pe un om fericit”.

“Nu veniți în Italia, nu are nimic să vă ofere. V-o spun din toată inima, nu veniți în Italia să muriți de foame. Italia e o țară care traversează o gravă criză economică, să ajungi aici ca și clandestine înseamnă doar mizerie și disperare. Nu mai veniți în Italia, nu există locuri de muncă și nici viitor.” Dacă aceste fraze le spune un politician în mod direct, în prima persoană, nu are același efect pe care îl are dacă mesajul e rostit (în limba originală, subtitrat în italiană) de cinci imigranți din India, Pakistan, Sri Lanka, Angola și țările arabe. Ideea originală aparține unui tânăr candidat la europarlamentare din partea Ligii Nordului, formațiunea care combate de ani de zile, fie la putere, fie în opoziție, împotriva imigranților. În anii în care a fost la putere, alături de partidul lui Berlusconi, Liga Nordului a promovat faimoasa lege Bossi-Fini, care prevedea măsuri severe privind regularizarea imigranților ( în special colf și badante) și eliberarea permiselor de ședere. În plus, conținea un amendament sancționat ulterior de Comunitatea Europeană, privind dreptul Italiei de a respinge șalupele cu clandestini care se apropie de țărmurile Siciliei și de a le trimite, fără drept de apel, înapoi de unde au plecat. După promulgarea legii, a urmat o perioadă neagră pentru întreaga Europa, cu sute de imigranți clandestine care și-au găsit sfârșitul în mare. Liga Nordului continuă în opoziție lupta împotriva imigranților, fie clandestini, fie cu acte în regulă, fără să ascundă sentimentul de totală intoleranță față de orice străin care alege să trăiască în Italia. Spotul electoral cu care candidatul Ligii Nordului vrea să câștige încrederea și voturile alegătorilor se înscrie pe această linie, originalitatea constă în faptul că agenții săi electorali sunt tocmai niște clandestini. Același candidat a anunțat că vineri, 23 mai, se va îmbarca de la Lampedusa împreună cu un grup de șomeri și va pleca în Africa să ceară ceea ce africanii cer și obțin, îm opinia sa,  când ajung în Italia: sejur în hoteluri de lux cu saună și covoare pe jos, oferite clandestinilor pe banii italienilor. Campania electorală pentru alegerile europarlamentare e o ocazie perfectă pentru Liga Nordului pentru a exprima nu doar poziția drastică împotriva imigranților, dar și împotriva Europei. Recent, în timpul unei emisiuni de maximă audiență, un alt candidat al Ligii Nordului a rupt steagul Uniunii Europene și și-a suflat nasul, declarând teatral că acest steag e util doar pentru a-ți șterge nasul. Mesajul antieuropean a fost exprimat foarte clar, cu cuvinte extrem de dure la adresa cancelarului german, Angela Merkel. “Ne-am săturat de nazismul financiar impus de Merkel”, a declarat candidatul LIgii Nordului, aderând astfel la curentul anti-european, tot mai prezent în Italia.

“Dacă mâine ar ajunge pe pământ o navă spațială cu marțieni și unii dintre ei ar veni la noi, așa verzi cum sunt, cu nasul lung, urechile mari, așa cum îi imaginează copiii, și ne-ar cere să-i botezăm în numele lui Isus, oare ce s-ar întâmpla?”, s-a întrebat de curând Papa Francesco, meditând asupra Duhului Sfânt care “zboară” în deplină libertate unde vrea el, dar și asupra tentației pe care o simt credincioșii de a-l limita, în numele unor principii. “Cine sunt eu să judec, cine suntem noi să închidem porțile bisericii”, se întreabă Papa, întocmai ca sfântul Petru, după ce a fost martor ocular al pogorârii sfantului duh asupra unei comunități de păgâni. Metafora dilematică referitoare la marțieni este doar un pretext pentru a aborda o temă delicată în Biserica Catolică, aceea a sacramentelor (tainelor) negate în prezent pentru persoanele divorțate (care nu se pot recăsători religios și nu se pot împărtăși) și pentru homosexuali. În urmă cu câteva luni, Papa Francesco a făcut o declarație istorică, menită să revoluționeze Biserica Catolică. “Biserica este casa tuturor și nu doar a unui grup de persoane alese. Eu văd biserica întocmai ca un spital de front, după un război. E inutil să-l întrebi pe unul care a fost rănit dacă are colesterolul mare sau prea mult zahăr în sânge. Trebuie să-i vindecăm rănile, după aceea putem vorbi despre orice”. Întrebat fiind de un ziarist, în urmă cu câteva luni, la întoarcerea de la Rio de Janeiro, care este poziția sa în ceea ce privește homosexualii, Papa Francesco a exprimat, pentru prima oară, un concept revoluționar, menit să marcheze începutul unei schimbări radicale în interiorul Bisericii Catolice. Papa a răspuns ziaristului cu o întrebare: “După părerea ta, Dumnezeu atunci când privește un homosexual îi acceptă existența cu dragoste sau îl respinge condamnându-l?”. “Cine sunt eu să judec?”,  această întrebare simplă este cel mai complex răspuns care poate marca începutul unei noi ere a catolicismului.

În urmă cu 40 de ani în Italia a avut loc un referendum “istoric”, în urma căruia peste 60% dintre italieni au respins propunerea de abrogare a legii din 1970 care permitea divorțul. Până în 1970, în Italia divorțul era ilegal. Dupa 40 de ani tema revine în discuție o data cu votul favorabil în Camera Deputaților privind reducerea duratei unui divorț, de la 3 ani la 12 luni, dacă nu există acord între soți, sau la 6 luni, dacă e cu acordul ambelor părți. În cazul în care Senatul va vota favorabil în ședința din 26 mai, va deveni mult mai ușor să divorțezi în Italia. O veste bună pentru mulți, mai puțin pentru Vatican, dar și pentru sutele de avocați români și italieni care, în ultimii ani, au făcut din divorțul rapid în România o adevărată afacere care le-a adus câștiguri generoase. Potrivit statisticilor, în ultimii 2 ani, au crescut cu 30 % cererile de desfacere a căsătoriei într-o altă țară decât Italia, cele mai frecvente fiind România și Spania. Mi-am dat seama de cât e de înfloritor acest turism pentru un “divorț fulger” când, scriind pe google cuvintele divorț rapid mi-au ieșit vreo 10 site-uri care se ocupă tocmai de practicile de divorț în România. Bucureștiul este una dintre destinațiile preferate: e aproape de Italia, ieftin, se supune normativelor europene, procedura e rapidă, fără complicații inutile. E nevoie de o rezidență fictivă, un contract de închiriere pe 3 luni, o procură dată unui avocat, în jur de 3500 de euro cheltuiți și în 4 luni ești divorțat. Fiind considerat un adevărat fenomen social divorțul rapid în România unii au propus, în mod ironic, schimbarea titlului “Divorzio all’italiana”, al unui faimos film din anii ’60, cu Marcello Mastroianni, în “Divorzio alla rumena”. După 26 mai, situația se va schimba și, probabil, mulți vor prefera să divorțeze în Italia. Decizia parlamentarilor nu putea să nu fie criticată de către Vatican, care consideră că reducerea duratei divorțului nu va face altceva decât să submineze și mai mult instituția căsătoriei. Îngrijorarea Vaticanului e perfect justificată, dacă e să ținem cont de datele care ne arată că în ultimii 4 ani au scăzut căsătoriile religioase și a crescut numărul celor civile. Potrivit statisticilor, ceea ce salvează instituția căsătoriei în Italia sunt tocmai căsătoriile mixte, în continuă creștere în ultimii 5 ani, asta în timp ce scad căsătoriile între italieni. Și aici, româncele dau o mână de ajutor importantă ocupând primul loc, în topul “aleselor” de către bărbații italieni, fiind urmate de ucrainence, rusoaice și poloneze.